Acest ghid este dedicat construirii machetelor de avioane, mai exact kiturilor din plastic și se adresează tuturor celor care „decolează” pentru prima oară spre înălțimile acestui hobby absolut fascinant.

Construcția machetelor de avioane este mult mai mult decât simpla asamblare a pieselor din cutia unui kit – iată primul lucru pe care îl vei afla cititorii pe măsură ce parcurgi aceast ghid. Tot aici, vei găsi sfaturi și „ponturi” care te vor ajuta să găsești acele soluții simple, ingenioase, dar îndeajuns să-ți garanteze acea diferență dintre o machetă banală, obișnuită și una impresionantă.

În acest sens, acest ghid va fi utilă și modeliștilor cu ceva experiență care vor mai degrabă o sinteză a diferitelor “trucuri de meseriaș” ca să-și perfecționeze tehnicile de finisare și detaliere. De fapt, scopul este ca toți modeliștii să aibă la dispoziție instrumentele necesare care să le permită să iasă din tipare cu modele cât mai personalizate și cât mai fidele subiectului ales.

În prezent, piața abundă de o gamă extrem de variată de modele de avioane, la prețuri pentru toate bugetele; există, de asemenea nenumărate opțiuni de personalizare a unor kituri, de la componente până la decaluri care permit transformarea modelului de bază într-o machetă unică.

Originile kiturilor de avioane sunt foarte neclare și este la fel de dificil de identificaty primul model real din plastic pe cât este de dificil de stabilit când a fost comercializat. Sursele anglo-saxone indică începutul celui de-al Doilea Război Mondial, când plasticul a fost utilizat în Statele Unite pentru producerea în cantități mari de machete utilizate în scop miliar. Aceste modele care au fost apoi distribuite școlilor de pilotaj, de artilerie sol-aer și de coordonare sol-aer pentru a permite elevilor să recunoască imediat aeronavele inamice.

În orice caz, prima lansare comercială a avut loc abia la mijlocul anilor ’50, în special datorită companiei Revell, care este și astăzi una dintre cele mai renumite branduri de pe piață. În Europa, primele modele Airfix au apărut în 1952, urmate la scurt timp de cele ale mărcii Merit; la acel moment, scările nu fuseseră încă standardizate. În acea perioadă, de exemplu, machetele de monomotoare erau în general construite cu o anvergură a aripilor de 20 sau 25 cm. Tot atunci a început să prindă contur și evoluția viitoare a modelismului, care a vrut ca plasticul să triumfe rapid asupra celorlalte materiale de construcție a machetelor. Avantajele sunt numeroase și evidente: lucrul cu plasticul nu este murdar, nu creează praf și poate fi practicat în orice colț al oricărei case; de asemenea, elimină problemele legate de prelucrarea efectivă a materialelor, deoarece diferitele piese sunt aproape gata pentru asamblare; modelistul se poate, prin urmare, dedica mai ușor ceea ce îi dă mai multă satisfacție: finisarea, elaborarea și decorarea machetei sale.

Americanii au fost primii care au introdus pe piață primele machete realiste, dar britanicii au fost cei care au lansat scara universală 1/72. Aceasta a fost utilizată pentru prima dată la începutul anilor ’30, odată cu comercializarea unei serii de modele din lemn și carton numite Skybirds; dimensiunile reduse permise de această scară au contribuit semnificativ la succesul acestor modele.

Aritmetic, scara 1/72 corespunde raportului de un inch (25,4 mm) la 6 picioare (304,8 mm); fiecare inch de pe un model corespunde la 6 picioare de pe avionul real. Astăzi, datorită progreselor tehnice realizate în turnarea plasticului, putem găsi modele mult mai mari, reproduse de douăzeci și patru, treizeci și două sau patruzeci și opt de ori mai mici decât cele reale. În schimb, scările metrice (1/50 sau 1/100) nu au avut niciun succes.

Asamblarea unui model din plastic nu este dificilă. Cel mai bine este să începi cu modelele la scara 1/72, care sunt mai accesibile financiar și să iei în calcul o serie de greșeli pe care le vei face în mod inevitabil, dar care te vor ajuta să înveți cum să le remediezi, înainte să „ataci” scările mai mari și mai scumpe. Mai presus de toate însă – și acesta este cel mai important sfat – trebuie să acționezi fără grabă și să aplici întotdeauna cele mai simple soluții.

În cele din urmă, nu trebuie să uiți niciodată că modelismul nu este ceva chiar atât de dificil și că, chiar dacă presupune să respecți câteva reguli elementare, este un hobby care lasă întotdeauna loc suficient imaginației și inițiativei personale din partea modeliștilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.