Oferta de kituri de avioane disponibilă în prezent este vastă și variată: dimensiunile, dificultatea asamblării și bogăția detaliilor pot fi adaptate la cerințele fiecărui modelist și adesea chiar depășesc așteptările pasionaților. Același lucru este valabil și în ceea ce privește prețurile: se pot găsi cu ușurință kituri la scara 1/72 decente, bogate în detalii, cu instrucțiuni clare, decaluri variate și piese opționale la prețul a doar câteva pachete de țigări. Totuși, această bogăție este o binecuvântare, dar care poate fi și un blestem, mai ales pentru începători.
De la micul biplan la 1/72, poți trece apoi la kituri până la scara 1/24; se poți merge chiar până la reproduceri de 1/72 ale unor avioane mari, anvergura modelului care depășește cu ușurință 50 cm! Evident, prețul acestor modele crește proporțional cu dimensiunea lor, la fel ca și timpul și numărul instrumentelor necesare ca să obții macheta dorită.
Cum piața oferă multe alternative, devine clar că totul depinde de mentalitatea cu care abordezi construcția de machete, care, în orice caz, din orice punct de vedere, oferă un conținut cultural incontestabil. De fapt, nu poți asambla și finisa o machetă fără să ai o idee, oricât de vagă, despre istoria aeronavei pe care o reproduce și despre modul în care a fost utilizată. Iată cum câteva bucăți de plastic lipite între ele devin o reproducere a realității. Prin urmare, după cum am văzut, este cât se poate de recomandabil să cauți surse credibile de documentare, astfel încât să ai la dispoziție cât mai multe informații despre avionul care face subiectul machetei pe care o vei construi.
Este adevărat, însă, că odată începută, construcția machetelor din plastic nu rămâne pentru mult timp un hobby simplu. După ce ai ales și asamblat două sau trei modele la întâmplare, în general, vei simți nevoia să pui ordine în activitatea ta, să-ți alegi mai atent subiectele, să pui la punct un program de dotare cu instrumente de modelism și să te gândești dinainte la timpul pe care vrei să-l dedici acestui hobby. În acest moment, nu mai este nimic de făcut: contaminarea cu „morbus plasticus aeroplanis” te-a lovit și tot ce poți face este să o lași să se desfășoare.
Fără să uiți că este mereu mai bine să începi cu cele mai simple și mai puțin costisitoare proiecte, este o idee bună să începi cu o temă aeronautică preferată.
Alegerea unui avion
Dacă ai în plan o colecție de machete, este bine să urmezi un fir călăuzitor. Nu este posibil să cumperi toate machetele cu putință, chiar dacă ți-ar plăcea acest lucru, și nici nu este foarte estetic să vezi un șir de avioane de vânătoare 1/72, avioane cu reacție la 1/24 și avioane civile 1/144. Prin urmare, alegerea inițială ar trebui să țină cont de timpul pe care vrei să îl dedici acestei activități și de resursele financiare pe care ești pregătit să le investești. Astfel, poți oscila între modelism “de bază” (o seară din când în când, la un cost de câteva zeci de lei) până la cel mai înalt nivel al artei modelistice, care este practic fără limite. Așadar, în funcție de nivelul de activitate, vei cumpăra un număr mic sau mare de modele, de complexitate mare sau mică, și le vei asambla pe un colț de masă sau într-un „atelier” dedicat, cu instrumente de bază sau, dimpotrivă, foarte avansate.
Dacă cerințele cresc, nu trebuie să îți faci griji: modelismul este o activitate de tip modular și este ușor să amortizezi orice cheltuială anterioară. Pe de altă parte, dacă contaminarea nu se produce, cele câteva accesorii și pensule își vor găsi întotdeauna o utilizare casnică.
O temă interesantă pentru începători sunt avioanele de vânătoare monomotor din cel de-al Doilea Război Mondial, reproduse la scara 1/72. Varietatea nu lipsește, ba dimpotrivă, iar modelele sunt în general ieftine, nu sunt greu de asamblat și de ornat și, odată finalizate, nici nu ocupă prea mult spațiu. De asemenea, poți alege teme mai restrânse, cum ar fi clasicele avioane de luptă ale Luftwaffe, avioane civile din anii 1930, avioane de luptă din anii 1970, avioane ale marinei americane și așa mai departe. Alegerea nu este nici pe de parte limitată.
Un aspect foarte important de care să ții cont: cu cât tema este mai nișată, cu atât va trebui să aduni și să consulți mai multă documentație; și, în același timp, cu atât mai dificil îți va fi să să construiești o colecție amplă. Din fericire, istoria aviației și concurența dintre producătorii de machete lasă mult loc de alegere: un singur avion de vânătoare, cum ar fi Messerschmitt Bf-109, poate da naștere unei colecții foarte vaste, având în vedere numărul mare de versiuni și de abundența și mai mare de machete dedicate acestui avion.
Trecerea la modele la scară mai mare presupune o motivație mai mare; cu toate acestea, aceste machete sunt un adevărat salt înainte în ceea ce privește calitatea și mai ales complexitatea, ceea ce înseamnă că va trebui să le dedici mult mai mult timp, bani și răbdare decât înainte. Dacă înainte erau suficiente câteva seri, acum va trebui să aloci sute de ore, poate; dacă înainte îți făceai treaba cu o pensulă sau două, acum vei avea nevoie de un aerograf; dacă înainte era suficient să te uiți la culorile din cutie, acum trebuie să analizezi și să compari informațiile disponibile în cărțile și revistele de specialitate.
După cum se poate vedea, este doar o chestiune de timp și de bani: abilitatea și experiența necesare pentru construirea unor machete cu adevărat reușite vin mai târziu și, de obicei, de la sine.
Modelistul și ceilalți
Întâlnirile cu alți modeliști, compararea lucrărilor și acceptarea criticilor sunt, fără îndoială, cele mai bune modalități pentru progres și ca să dobândeșit și mai multă experiență. În țările occidentale care au o tradiție modlistică foarte veche, există asociații și cluburi de modeliști, dintre care unele au propria lor formă de organizare și chiar loc de întâlnire.
Desigur, nimănui nu-i place să-și vadă munca „demolată” de un trib de inși supercritici, dar dincolo de această reacție psihologică, analiza în grup a unei machete este cea mai sigură cale de a-i descoperi defectele și neajunsurile. În plus, un club este un loc excelent unde poți să găsești documentație și să te ții la curent cu ultimele evoluții din domeniu.
Cel mai probabil nu ești afiliat la nici un club, dar nu e totul pierdut. Există internetul cu forumurile și comunitățile din social media de modelism, undele dedicate 100% machetelor de avioane (cum ar fi această pagină de FaceBook), unele create chiar de pasionați din România. Există, de asemenea și reviste de specialitate (din păcate doar străine). Pe scurt, pentru a fi un bun modelist, trebuie să fii (cât de cât) comunicativ, să faci schimb de idei și să compari. Cea mai gravă greșeală pe care o poate face un machetist este să se izoleze, lucru de neiertat când avem internetul la dispoziție.
Scara
Scara, așa cum am văzut, este o valoare numerică prin care se exprimă coeficientul de reducere a unui model în raport cu subiectul său: de exemplu, măsurăm anvergura aripilor avionului real și a modelului, împărțim aceste valori între ele, iar rezultatul obținut (raportul împărțirii) este scara, adică un număr care indică de câte ori a fost redus un avion. Concret, dacă aeronava reală are o anvergură de 10 metri, adică 1 000 cm, iar modelul are o anvergură de 10 cm, raportul de reducere este de 100, adică fiecare dimensiune a aeronavei reale a fost împărțită la 100 pentru a obține modelul. Acest raport, afișat în general ca 1:100 sau 1/100, înseamnă că modelul (macheta) este de 100 de ori mai mic decât avionul real.
Toate acestea sunt foarte simple dacă vorbim despre scări metrice, deși este mai greu de înțeles de ce s-au impus, în cele din urmă, scări ca 1/72 sau 1/24. Cu toate acestea, conceptul în sine nu se schimbă: cele două numere înseamnă întotdeauna că orice dimensiune măsurată pe model va fi înmulțită cu numitorul scării avionului real ca să afli dimnensiunea aeronavei în mărime naturală.
Scara oferă detalii suficiente pentru calcularea dimensiunilor machetei finale; cu toate acestea, trebuie reținut că macheta este cu atât mai mare cu cât numitorul este mai mic.
Scara este, de asemenea, foarte utilă atunci când alegi un kit, deoarece unii producători lipsiți de scrupule au tendința să comercializeze cutii din ce în ce mai mari ca „să atragă atenția” cumpărătorilor; odată achiziționate, însă, aceste cutii se dovedesc a fi mai mult goale decât pline!
Plasticul și adezivii
Plasticul este un termen foarte generic, care se referă la o mulțime de materiale cu multiple utilizări. În modelism, plasticul prin excelență este polistirenul, un polimer stirolic care se pretează cu ușurință la turnarea în vid și permite obținerea unor detalii fine, bine sculptate. Polistirenul este ușor de tăiat, poate fi șlefuit fără să se topească sub căldura generată de frecare și rezistă ușor la emailuri și chituri. În schimb, este foarte sensibil la mulți solvenți (acetonă, benzol etc.) care îl deformează și îl înmoaie. Tocmai această caracteristică îl face atât de ușor de lipit: este suficient să dizolvi cu un solvent suprafețele care urmează să fie îmbinate și să apeși ușor ca să obținii o „sudură” durabilă și solidă. Bineînțeles, vei avea nevoie de un adeziv care să fie proiectat pentru plastic: cel mai comun și ușor de folosit este adezivul lichid, care se aplică de obicei cu o pensulă mică, inclusă uneori în recipientul adezivului. Pentru anumite lipiri mai robuste, invizibile din exterior, poți folosi un adezivul la tub, cunoscut și sub numele de ciment, care se aplică cu un ac sau o scobitoare, niciodată direct din tub. Altfe produse, cum ar fi Revell Contacta, sunt prevăzute cu un ac fin, ca cele medicale, care îți permite să aplici adezivul cu precizie fix cât și unde dorești.
Adezivii „universali” sau cu două substanțe sunt utili mai ales pentru lipirea suprafețelor transparente, pentru că nu „topesc” plasticul, ci formează un strat subțire de adeziv între cele două suprafețe care urmează să fie lipite. Dar tocmai din cauza acestei proprietăți nu sunt recomandate pentru utilizare generală: lipitura s-ar desprinde ușor ulterior, în caz de impact sau presiune. Totuși, chiar și în acest caz, cel mai bine este să te orientezi către adizivi de modelism special proiectați pentru piesele transparente.
Polistirenul folosit pentru posibile modificări sau transformări este comarcializat cu numele de plasticard (din englezescul plastic card), în foi de diferite grosimi. Barele mai mici cu secțiune pătrată sau rotundă se numesc plastirod. Barele transparente, cu aplicații speciale, se numesc plastiglaze.
O altă sursă de materii prime pentru construirea machetelor sunt piesele rămase de la machetele anterioare sau de la modelele „accidentate” care trebuie aruncate. În legătură cu acest subiect, merită să repetăm o regulă de aur: nu arunca niciodată nimic, pentru că, mai devreme sau mai târziu, cutia cu vechituri îți va furniza fix piesa pe care o cauți.