Asamblarea machetelor de avioane pas cu pas

Nu o să-ți vină să crezi cât de ușor este să asamblezi prima machetă de avion! Trebuie doar să urmezi pașii de mai jos!

După ce ai verificat integritatea kitului, următorul pas este să decizi care dintre versiunile propuse dorești să o construiești, având în vedere că majoritatea kiturilor moderne, inclusiv cele la scara 1/72, oferă piese care permit realizarea unor variante diferite ale aceluiași model. Nu uita să selectezi decalurile corespunzătoare versiunii alese.

Așa cum am menționat anterior, o bună documentare este esențială, mai ales pentru decorațiuni, embleme și însemne distinctive. Aceasta îi va ajuta, de asemenea, pe modeliștii mai exigenți să verifice acuratețea scării modelului: mulți modeliști își notează cu atenție toate erorile kit-ului de bază, astfel încât acestea să poată fi corectate ulterior. În general, câteva verificări de bază sunt suficiente (anvergura aripilor, lungimea fuzelajului, dimensiunile planurilor fixe și ale stabilizatorului vertical, diedrul aripilor și poziția cabinei de pilotaj), însă este rar ca un producător să treacă cu vederea erori majore. De obicei, inexactitățile apar din cauza pieselor care nu au putut fi reproduse fidel la scară din cauza grosimii lor reduse în realitate: uși ale trenului de aterizare, flapsuri, eleroane, antene tip tijă etc.

Instrucțiunile

Asamblarea machetei trebuie să respecte ordinea indicată de instrucțiuni; dacă această ordine este modificată, vei ajunge inevitabil să te confrunți cu piese a căror montare ar necesita distrugerea unor componente deja lipite. În astfel de situații, este posibil să fii tentat să „omiți” anumite piese, ceea ce ar afecta acuratețea machetei. În kiturile moderne, majoritatea instrucțiunilor sunt abundent ilustrate pas cu pas, cu un text aferent, în general foarte, scurt. O scurtă legendă în mai multe limbi face posibilă înțelegerea esențialului fără să fie nevoie de cunoștințe lingvistice avansate ori să apelezi la dicționare.

În plus, numerele pieselor din instrucțiuni sunt reproduse pe ramele de plastic care conțin piesele machetei sau, în unele cazuri, pe interiorul acestora, dacă dimensiunea piesei o permite. De asemenea, unii producători reproduc inclusiv diferitele rame, care sunt ilustrate și numerotate în instrucțiuni. Astfel, fiecare piesă poate fi identificată cu ușurință, fie după număr, fie prin simpla confruntare a desenelor cu ramele. Ca să economisești timp, este recomandabil să lucrezi pe subansambluri: de exemplu, aripa poate fi asamblată, iar în timp ce aceasta se usucă, poți pregăti fuzelajul, motoarele sau carlinga. Metoda asamblării mai multor machete în „serie” este și mai interesantă, mai ales atunci când scara este mică, deoarece îți permite să vopsești toate anvelopele, armele, carlingile și tablourile de bord simultan. Astfel, nu va trebui să pregătești echipamentul de vopsit de fiecare dată pentru detalii minore, precum două anvelope sau un singur motor, ceea ce ar consuma timp inutil.

Odată ce ai identificate piesele, poți începe să le desprinzi de pe rame. Este important să le detașezi cu atenție, doar atunci când ai nevoie de ele. Nu este recomandat să desprinzi toate piesele înainte de asamblare, fiindcă există riscul să le pierzi sau, mai grav, să uiți de ele și de rolul lor, mai ales în cazul pieselor mici.

Piesele se desprind de pe rame folosind un cuțit de modelism, care trebuie așezat pe o suprafață plană. „Piciorușul” care leagă piesa de ramă trebuie tăiat la aproximativ 1 mm distanță de piesă, nu la același nivel. De asemenea, poți folosi și clești speciali de modelism. Micile proeminențe rămase pot fi apoi îndepărtate simplu cu un cuțit sau cu hârtie abrazivă.

Unele piese mici sunt mai ușor de vopsit atunci când sunt încă atașate pe ramă, așadar trebuie să le identifici corect pe cele care vor fi vopsite ulterior. Următorul pas în procesul de asamblare este montarea de probă, adică verificarea îmbinărilor și a suprafețelor de lipire ca să identifici și să corectezi eventualele asimetrii sau deformări care ar putea împiedica un contact perfect între piese și care ar necesita utilizarea ulterioară a chitului. Un exemplu clasic îl reprezintă jumătățile fuzelajului. Acestea trebuie aproape întotdeauna finisate pentru un contact perfect, folosind pile sau hârtie abrazivă. Asamblarea sau verificarea la uscat te ajută, de asemenea, să te familiarizezi cu ordinea etapelor de lucru, dar și cu aspectul final, în linii mari, al machetei. Această verificare durează doar câteva minute, dar este esențială ca să obții un rezultat de calitate. În fond, diferența dintre o machetă obișnuită și o capodoperă se reduce la atenția acordată micilor detalii.

Centrarea

Înainte de lipirea pieselor principale, macheta trebuie centrată corect, astfel încât poziția ei față de sol să corespundă cu cea a avionului real. Machetele cu tren de aterizare triciclu au adesea tendința să se încline pe spate, deoarece centrul de greutate este prea departe în această direcție. În acest caz, se impun următoarele măsuri:

• Fixează cu bandă adezivă și elastice fuzelajul, aripile, planurile fixe și alte piese care ar putea influența centrul de greutate. În interiorul botului avionului, adaugă câteva greutăți de plumb și fixează-le cu puțin chit.
• Așază apoi macheta pe două degete, astfel încât punctele de fixare ale trenului principal de aterizare să se sprijine pe acestea.
• Evaluează înclinarea machetei față de planul orizontal: dacă partea frontală, îngreunată, se apleacă în jos, centrarea este corectă. Dacă, dimpotrivă, macheta se înclină în sus, mai adaugă una sau două greutăți în botul avionului.
• Apoi, deschide fuzelajul și fixează greutățile de balast la locul lor cu ajutorul unui adeziv universal, care nu afectează plasticul, special creat pentru lipirea a două materiale diferite.

Atunci când forma fuzelajului (cum ar fi botul avionului din sticlă sau foarte îngust, ori un tren de aterizare este fragil) nu permite montarea balastului, se poate plasa o „proptea” din sârmă de oțel sub fuzelajul posterior pentru a servi drept punct de sprijin. Deși acest fir poate fi inestetic, este de preferat în locul unei machete care se sprijină neplăcut pe coadă. Alternativ, poți adăuga mai mult balast undeva între bot și centrul de greutate, chiar dacă nu se află chiar în botul avionului; totuși, cantitatea de balast necesară va crește proporțional cu distanța față de bot.

Aripa

De multe ori, diedrul aripilor nu este respectat exact, mai ales la machetele la scară mică, ceea ce reprezintă o eroare vizibilă, ce trebuie corectată. Aceeași problemă apare și la machetele la scara 1/248, unde greutatea aripilor tinde să le facă să se lase. Iată o metodă prin care această problemă poate fi remediată.

Utilizând o tehnică preluată din construcția machetelor zburătoare, construim un mic suport pe care sprijinim macheta în timp ce se usucă ansamblul aripă-fuzelaj. Odată stabilită valoarea diedrului (uneori specificată în instrucțiuni), se trasează pe un carton suficient de gros patru trapeze egale, ale căror laturi superioare au aceeași înclinare ca diedrul aripii. După decupare, trapezele sunt lipite două câte două pe o suprafață cât mai plană posibil. Înălțimea și distanța dintre trapeze trebuie să fie de astfel încât să permită fuzelajului să încapă la mijloc.

Se verifică apoi montajul aripilor și al fuzelajului de probă, se aplică adezivul și se poziționează aripile pe suporturi, cu fuzelajul în centru. Fixând totul cu bandă adezivă, diedrul obținut va fi exact și identic pentru ambele aripi după uscarea completă. (Vezi schema).

Lipirea

Am discutat deja despre diferitele tipuri de adeziv și caracteristicile acestora. Acum să vedem cum trebuie utilizate corect.

Prima regulă este să folosești întotdeauna cât mai puțin adeziv posibil; machetele din plastic sunt destinate expunerii statice, de preferat sub sticlă, și sunt rareori manipulate. Astfel, ele nu sunt concepute pentru a fi extrem de robuste; în orice caz, rezistența lor nu depinde de cantitatea de adeziv folosită la asamblare. Adezivul lichid este mai ușor de utilizat, deoarece este relativ curat și nu se prelinge, dacă este de calitate. Adezivul din tub nu trebuie aplicat direct din tub, ci cu o pensulă mică sau cu un ac. Aplicarea directă din tub prezintă două riscuri: în primul rând, nu vei putea doza corect cantitatea, și vei folosi întotdeauna prea mult adeziv; în al doilea rând, o presiune puternică va împinge afară dopul care se formează în mod normal la gura tubului, ceea ce va provoca un adevărat potop de adeziv care va țâșni din tub. Ca să eviți aceste probleme, este mai bine să pui câteva picături de adeziv pe o suprafață impermeabilă (celofan, sticlă etc. ) și să le aplici cu un ac. Aplică adezivul în cantități mici, cu grijă să nu-l verși pe suprafețele care nu urmează să fie lipite, deoarece „cimentul” obișnuit topește plasticul și poate deteriora detaliile gravate pe piese. De asemenea, scoate din tub doar o picătură de adeziv odată, deoarece acesta se usucă rapid și devine inutilizabil.

După aplicarea adezivului, fie el lichid sau semi-fluid, este indicat să aștepți câteva minute înainte să unești piesele ca să oferi astfel adezivului timp să dizolve suficient plastic și să permită o bună lipire pieselor între ele.

Acest lucru previne, de asemenea, formarea unui strat prea gros de adeziv, care s-ar putea scurge la îmbinare sub presiunea celor două piese și să deterioreze astfel plasticul.

Dacă vrei să elimini orice risc, mai ales la machetele de mari dimensiuni, poți folosi o metodă mai sigură, deși mai lentă. Ca să lipești, de exemplu, jumătățile de fuzelaj, poți face o asamblare de probă. Aplică o bandă adezivă de-a lungul liniei de lipire și taie banda de-a lungul acestei linii cu un cuțit,. După ce ai făcut o fâșie de protecție de-a lungul fiecărei piese, aplici adezivul; orice exces de adeziv va ajunge pe banda adezivă, care poate fi îndepărtată ușor după ce adezivul s-a întărit.

Cât durează uscarea adezivului? Nu există o regulă universală, deoarece timpul de uscare depinde nu doar de adeziv, ci și de tipul și calitatea plasticului, de temperatura camerei și de metoda de aplicare. În general, un adeziv bun nu are nevoie de mai mult de un sfert de oră ca să se usuce complet, dar își pierde proprietățile de lipire după două sau trei minute. Cea mai simplă metodă este să atingi ușor zona lipită cu degetul, dar trebuie să fii foarte atent să nu deteriorezi macheta. Nimic nu este mai inestetic decât o amprentă lăsată de un deget plin de adeziv pe suprafața de plastic.

Nu este necesar să se mențină presiunea asupra pieselor lipite în timpul uscării, folosind benzi elastice, cârlige de rufe sau alte mijloace, deoarece lipirea între piese se produce prin reacția chimică dintre adeziv și plastic, și nu prin presiunea aplicată între cele două suprafețe. Totuși, o presiune excesivă poate doar să ducă la scurgerea adezivului în exces. Cu toate acestea, este recomandat să păstrezi piesele în poziția corectă; o mică bandă adezivă este de obicei suficientă în majoritatea cazurilor, mai ales când presiunea exercitată de degete pentru câteva secunde pare insuficientă. Când lipești piese mici, folosește cleme pentru ca să le fixazi și suflă ușor pentru ca să accelerezi uscarea adezivului. În schimb, benzile elastice și cârligele de rufe sunt utile pentru fixarea pieselor mari în timpul unei perioade de uscare de aproximativ 15 minute și devin esențiale în cazul în care piesele sunt deformate sau greu de îmbinat.

Având în vedere că adezivul, în special cel din tub, se usucă destul de rapid, poate fi dificil să-l aplici uniform – acest lucru se întâmplă, de exemplu, atunci când se lipesc cele două jumătăți ale fuselajului unei machete la scara 1/24. În cazul adezivilor lichizi, această problemă este mai rar întâlnită, dar poate apărea ocazional.

O soluție posibilă este aplicarea adezivului pe interiorul pieselor care urmează să fie îmbinate, pentru a mări suprafața plasticului topit; totuși, nu trebuie exagerat cu această metodă, fiindcă se poate deteriora complet macheta. După cum îți poți imagina, această tehnică este aplicabilă doar dacă fuselajul are deschideri suficient de mari și numeroase pentru a permite lipirea din interior. În general, aceasta se aplică machetelor de mari dimensiuni, exact cele care pun, de obicei, problema unei lipiri uniforme.

Chitul

Uneori, în ciuda verificărilor preliminare, a asamblării la uscat și a utilizării benzii în timpul lipirii, pot apărea fisuri între părți: în acest caz, trebuie utilizat chitul.

Aplică-l în cantități mici, folosind un ac sau o scobitoare. Totuși, deoarece chitul tinde să se micșoreze pe măsură ce se usucă, trebuie să folosești cantități puțin mai mari decât este necesar. Cu alte cuvinte, nu este suficient doar să umpli crăpătura, ci trebuie să lași și o parte din chit să se reverse pe deasupra. Ai grijă să nu exagerezi, pentru că te vei trezi în curând cu mici „clătite” de chit uscat, care sunt greu de îndepărtat.

Să recapitulăm: aplică o cantitate mică de chit, dar lasă-l să se reverse puțin peste crăpătură; lasă-l să se usuce bine (cel puțin peste noapte) înainte să-l netezești cu hârtie abrazivă umedă, cu o granulație din ce în ce mai fină. Dacă rezultatul nu este pe deplin satisfăcător, repetă întreaga operațiune.

Chitul poate fi utilizat și pentru a umple gaura din fuselaj, care permite prezentarea avionului „în zbor”.

În general, aceste suporturi permit variația prezentării machetei, dar nu sunt foarte stabile, iar o machetă se poate rupe iremediabil dacă suportul său cedează. Având în vedere dimensiunea sa, această gaură nu poate fi umplută doar cu chit, deoarece, pe măsură ce se usucă, acesta se contractă și formează o suprafață ușor concavă. Prin urmare, este recomandat să tai la dimensiune o bucată de plastic dintr-o ramă de turnare, să o lipești în interiorul găurii și să acoperi totul cu chit, procedând așa cum s-a descris mai sus pentru fisuri.

Chitul poate fi, de asemenea, utilizat pentru a realiza toate accesoriile necesare unei finisări complete a machetei (care nu sunt întotdeauna incluse în cutii) sau pentru a îmbunătăți aspectul detaliilor, cum ar fi scaunele piloților, panourile de bord, manșele, palonierele, fletnerele etc. Pentru a lucra cu chit, rulează o picătură între degete pentru a forma o mică sferă maleabilă, ușor de modelat și care, odată uscată, poate fi prelucrată cu un cuțit sau o pilă, asemenea plasticului.

Chitul este, de obicei, verde, astfel încât, odată uscat, trebuie vopsit în aceeași culoare cu plasticul pieselor adiacente. În acest fel, după ce a fost vopsit, diferența de culoare nu va fi vizibilă.

Corectarea imperfecțiunilor

Nu este neobișnuit ca machetele puse în vânzare să fie imperfecte: condițiile industriale, lipsa documentației și necesitatea unei asamblări simple obligă producătorii de machete să facă anumite compromisuri în ceea ce privește realitatea și precizia scării. Prin urmare, toate kiturile conțin mici imperfecțiuni pe care modelistul trebuie să le corecteze. Desigur, nu este vorba despre erori grosolane, cum ar fi o anvergură prea mică sau prea mare sau o formă greșită; este vorba despre imperfecțiuni precum niturile prea pronunțate, grosimea bordurilor de atac sau de fugă ale aripilor sau montanții prea groși.

Defectele și erorile minore întâlnite în timpul examinării inițiale a machetei sau în timpul asamblării de probă trebuie eliminate imediat ce piesa care urmează să fie modificată a căpătat forma sa finală. În cazul unei aripi, de exemplu, cele două suprafețe (extrados și intrados) trebuie să fie îmbinate înainte de a putea fi corectate. Dacă aripa este turnată dintr-o singură bucată, modificarea se efectuează imediat, folosind un cuțit, o pilă și șmirghel.

• Marginile aripii și ale stabilizatorului: Din cauza tehnicilor utilizate pentru turnarea pieselor, bordurile de atac și de fugă sunt de obicei prea groase. Grosimile excesive pot fi reduse folosind hârtie abrazivă, întotdeauna montată pe un mâner adecvat: dacă ții hârtia între degete, riști să obții o suprafață neregulată, ceea ce este și mai de nedorit. Se freacă ușor și cu atenție, fără a insista prea mult, pentru a nu deteriora detaliile de pe aripă.

• Niturile și panourile: În realitate, avioanele au suprafețe uzate, mai ales după câteva luni de activitate intensă; în plus, acestea nu sunt, în general, construite cu atenția la detalii care îl caracterizează pe un adevărat modelist. Pe de altă parte, producătorii de machete tind să exagereze detaliile învelișului din rațiuni tehnice de producție: dacă te uiți la detaliile unei machete obișnuite, ai putea crede că un avion este un ansamblu de foi de metal asamblate grosolan, unite între ele cu nituri și șuruburi lungi de câțiva centimetri! Niturile prea pronunțate pot fi netezite folosind hârtie abrazivă foarte fină și umedă. Panourile care sunt prea adânci sau prea late pot fi parțial ascunse cu un strat de grund sau cu un strat subțire de chit diluat.

În schimb, panourile insuficient marcate și liniile de tăiere din tablă pot fi evidențiate – sau chiar trasate – cu un cuțit cu vârful foarte fin și ascuțit. În prealabil, localizarea detaliilor care urmează să fie marcate trebuie verificată pe baza documentației; de asemenea, este mai ușor să trasezi detaliile cu un creion negru obișnuit înainte de „gravură”.

• Suprafețe de control: Pentru a le marca clar prezența, fantele care corespund îmbinării dintre planurile fixe cu eleroanele și profundoarele sunt gravate foarte adânc. Și adesea cu exagerare: gândește-te că o linie de 0,2 mm lățime pe o machetă la scara 1/72 (și prin urmare abia vizibilă) corespunde de fapt unei „fante” de 14,4 mm lățime pe avionul real. Aceste detalii excesiv de pronunțate trebuie să fie netezite cu o primă mână de hârtie abrazivă, urmată de aplicarea unui prim strat suficient de gros de vopsea. În acest scop, un email gri opac – o culoare neutră prin excelență – este deosebit de indicat.

Pe de altă parte, în cazul machetelor la scara 1/24, te confrunți adesea cu problema opusă, și anume cu detalii insuficient marcate. În acest caz, poți pur și simplu să accentuezi detaliile existente prin trasarea lor cu un cuțit sau să decupezi cu grijă piesele și apoi să le lipești la loc. Atunci când tai, chiar și cu un cuțit foarte ascuțit, distrugi o parte din plastic și riști să creezi o fisură exagerată. Va trebui apoi să corectezi fisura cu chit sau să aplici un strat gros de vopsea. La prima vedere, această tehnică pare a fi un cerc vicios, dar în realitate nu este, mai ales dacă folosești adeziv cu generozitate. Acest lucru nu contrazice ceea ce s-a spus mai sus despre utilizarea adezivului cu foarte mare moderație; trebuie să procedezi întotdeauna cu grijă, în cantități mici, și trebuie neapărat să acoperi piesele cu bandă adezivă. Micul (și ne referim într-adevăr la mic) exces de adeziv, pe măsură ce dizolvă plasticul, va reduce dimensiunea fantei. Urmărind ușor această fantă cu un ac, poți îndepărta o parte din adeziv, în timp ce reproduci canelurile caracteristice de pe marginile suprafețelor de control.

Cu toate acestea, nu este recomandat să faci acest lucru pe modele la scara 1/72, decât dacă ești un expert în utilizarea cuțitului și a adezivului, deoarece aceste modificări nu sunt neapărat necesare la o scară atât de mică.

• Profundoare și elevoane: Cele de mai sus se aplică, desigur, profundoarelor. În cazul elevoanelor, adică atunci când se folosesc planuri fixe în locul stabilizatoarelor, există doar o fantă la separarea de stabilizatorul vertical, care trebuie accentuată sau, dacă nu există, realizată prin tăierea sau gravarea plasticului.
• Trenul de aterizare: Trenul de aterizare este, de obicei, simplificat pe modelele de mici dimensiuni, și, având în vedere scara redusă, este posibil să nu merite să depui atât de mult efort pentru ca să evidențiezi detalii care sunt greu de observat. Totuși, este esențial să verifici lungimea trenului de aterizare, deoarece acuratețea acestuia poate afecta „credibilitatea” întregii machete.

Sfaturi privind asamblarea trenului de aterizare, care presupune folosirea acelorași suporți ca și pentru reglarea diedrului aripii, pot fi găsite în alte surse. Aici dorim să subliniem importanța consultării unei documentații complete, care va furniza informații esențiale pentru reproducerea fidelă a poziției avionului la sol.

Dacă te uiți la fotografiile unor avioane reale, poți observa cum lungimea trenului de aterizare variază în funcție de condiții: la sol, amortizoarele sunt în faza normală de compresie; la aterizare, când roțile ating solul, acestea sunt comprimate la maximum; iar după decolare, trenul de aterizare ajunge la lungimea sa maximă. Deoarece este dificil de știut care dintre aceste trei poziții a fost aleasă de constructor pentru modelul său, modelistul trebuie să verifice personal lungimea corectă. Trebuie avut în vedere faptul că, dacă avionul este prezentat staționar la sol, trenul de aterizare ar trebui să fie puțin mai scurt decât compartimentele în care trebuie să se plieze.

Trapele trenului de aterizare: La modelele la scara 1/72, trapele trenului de aterizare lipsesc uneori, iar acest detaliu nu poate fi ascuns pur și simplu prin vopsirea zonei în negru. În acest caz, trebuie să decupezi partea corespunzătoare trapelor cu un ferăstrău fin: dacă aripa este din două bucăți, vei tăia doar suprafața inferioară. După ce fanta a fost decupată, grosimea ei se reduce prin șlefuire; marginile fantei sunt, de asemenea, șlefuite pentru a le subția. Partea tăiată și șlefuită va fi apoi lipită la loc în fantă; aceasta va fi mai mică decât gaura inițială, deoarece materialul a fost “mâncat” în timpul tăierii. Gaura trebuie apoi umplută cu chit, care se lasă să se usuce înainte de a fi finisată cu șmirghel.

În timpul tăierii și șlefuirii, trebuie să fii foarte atent să nu tai sistemul de fixare al trenului de aterizare, deoarece acest lucru ar putea duce la scurtarea înălțimii trenului de aterizare odată montat. În cazul în care nu se poate evita tăierea sistemului de fixare, acesta trebuie reparat folosind o bucată de material de umplutură, care va fi șlefuită până la dimensiunea necesară.

• Cupole și suprafețe transparente: Principalul defect al acestor componente, în special la machetele la scara 1/72, este grosimea excesivă a plasticului; acesta este, de asemenea, și cel mai dificil aspect de corectat. Cei mai experimentați modeliști utilizează frecvent plastiglaze, pe care o prelucrează manual pentru a înlocui cupolele din kituri. Totuși, aceasta este o soluție destul de complicată și nu este recomandată începătorilor. Prin urmare, în general, nu există o alternativă viabilă: trebuie să păstrezi cupola originală, fără să cedezi tentației de a o subția prin pilirea din interior. Cu toate acestea, poți îmbunătăți considerabil aspectul final dacă acorzi o atenție deosebită procesului de marcare și vopsire a cupolei.

Este mai bine să ai o cupolă bine montată și finisată (un detaliu prin care adesea se recunoaște o machetă de calitate inferioară) decât o machetă prevăzută cu o cupolă oarecare, chiar dacă are o grosime mai precisă. Dacă, așa cum este de obicei cazul, cupola are montanții deja imprimați în relief, poți urma acești pași:

• • Acoperă întreaga cupolă cu bandă adezivă, și aplic-o cu atenție.
  • Taie banda de-a lungul montanților folosind un cuțit de precizie, expunând doar suprafețele care urmează să fie vopsite. Dacă montanții sunt prea groși – și deseori sunt – expune doar partea centrală a acestora, având grijă să ajustezi lățimea lor în funcție de scara machetei.
  • Verifică aderența benzii adezive, și asigură-te că nu există pete sau bule de aer care ar putea permite pătrunderea vopselei.
  • Montanții expuși pot fi vopsiți după ce cupola a fost fixată pe machetă.
  • După aplicarea vopselei, îndepărtează cu grijă bucățile de bandă: montanții cupolei, de grosimea dorită, vor fi astfel vopsiți uniform, fără bavuri.

Pentru lucrări de acest tip, care necesită margini perfect drepte, este recomandat să eviți utilizarea Maskol-ului. Deși acesta este ideal pentru alte proiecte, nu oferă siguranța unor linii drepte.

În cazul în care cupola nu permite gravarea montanților, este mai indicat să apelezi la o altă metodă:

• Poți achiziționa foi autocolante, disponibile într-o gamă variată de culori, de la orice papetărie. Taie câteva benzi la lățimea necesară (unde calculele rapide cu o riglă se dovedesc utile).
• Dacă hârtia are deja culoarea corectă (pe baza documentației), aplic-o direct pe cupolă, urmând instrucțiunile menționate în aceeași documentație. Dacă, însă, culoarea nu este potrivită, așază benzile de hârtie pe o suprafață plană și vopsește-le. După ce se usucă, lipește-le conform instrucțiunilor de mai sus.

Dacă nu găsești hârtie autocolantă adecvată, poți folosi oricând bandă adezivă (scotch):

• aplică câțiva centimetri de bandă adezivă pe o suprafață plană,
• vopsește banda în culoarea dorită,
• se decupează montanții cu un cuțit, folosind o riglă metalică pentru ghidarea tăieturii și ca să asiguri grosimea potrivită,
• se desprind și se lipec cu atenție pe cupolă.

Indiferent de metoda folosită, este întotdeauna recomandabil să folosești benzi mai lungi decât ai nevoie, ca să poți tăia capetele și să asiguri o aderență mai bună în zona centrală. Pentru o aderență și mai solidă dar, mai ales, durabilă, poți aplica un strat subțire de lac transparent pe cupolă după ce aceste operațiuni au fost finalizate. Desigur, structura va deveni la fel de lucioasă ca restul, dar acesta este unul dintre compromisurile pe care trebuie să le accepți.

• Elicele: Constructorii de machete au fost mereu mândri de faptul că oferă elice care se pot roti, folosind sisteme mai mult sau mai puțin complicate de pivoți, axe și coifuricaserole (același lucru este valabil și pentru roțile trenului de aterizare, de altfel,). Cu toate acestea, o machetă din plastic este, prin definiție, destinată să rămână imobilă. De ce te-ai chinui să faci elicea să se învârtă la cea mai mică adiere de vânt? Din toate punctele de vedere, inclusiv cele legate de mutări sau curățări periodice, o elice fixă pare soluția cea mai practică. Totuși, înainte de a o lipi în poziția finală, asigură-te că ai stabilit poziția cea mai obișnuită folosind fotografii de referință.
• Roțile: În general bine detaliate pentru machetele la scări mari, roțile sunt adesea neglijate la scara 1/72, poate din cauza libertății de a alege poziția trenului de aterizare (sus sau jos) care este lăsată la latitudinea modelistului. Principalul defect al roților turnate din plastic este impresia de rigiditate, cauzată de lateralele anvelopelor care sunt nenatural de simetrice și bombate uniform, în timp ce, în realitate, o anvelopă este întotdeauna mai plată acolo unde atinge solul.

O dată macheta asamblată și o dată stabilită poziția corectă, este suficient să freci ușor roțile pe o bucată de hârtie abrazivă pentru a le aplatiza, fără a le face complet drepte. Apoi poți înlocui cu ușurință vopseaua prin aplicarea de retușuri.

• Piloții: Decizia de a include sau nu pilotul în machetă este legată de problema cupolei. Fiecare poate decide pentru sine, deoarece nu există o regulă generală în acest sens. Totuși, deoarece aeronavele sunt adesea reproduse așa cum arată pe sol, nu este întotdeauna necesar să incluzi un pilot în interior. Acest lucru nu este valabil, desigur, atunci când vrei să plasezi modelul într-o dioramă care ilustrează o scenă de aerodrom, cu pilot, mecanici, echipamente la sol etc. În orice caz, un pilot ascunde o mare parte din detaliile carlingii, așa că, în anumite situații, poate fi util.
• Motoarele: În general, singurele motoare vizibile (chiar și atunci, doar parțial) la o machetă sunt cele de tip stea, răcite cu aer. Celelalte sunt ascunse sub capote sau în interiorul fuselajului. Dacă ne limităm la scările mai mici (scările mai mari permit reproducerea mai ușoară a detaliilor motoarelor), unul dintre detaliile adesea neglijate sunt șuruburile platinate, care pot fi reprezentate prin mici sârme de cupru, oțel sau plastic. Aceste fire, care sunt fixate în perechi pe fiecare cilindru, trebuie lipite de partea centrală a motorului, vizibilă prin capotă. Aplicând o picătură de adeziv pe capetele cilindrilor, poți, de asemenea, să adaugi capacele acestora, iar realismul poate fi sporit printr-o vopsire atentă.
• Luminile de poziție: Adesea neglijate pe machetele de dimensiuni mai mici, luminile de poziție, prezente pe toate avioanele începând cu Al Doilea Război Mondial, adaugă modelului un plus de realism. Dacă nu sunt deja incluse, acestea pot fi realizate din mici bucăți de plastic transparent, decupate din ramele pieselor turnate (cum ar fi cupola sau hublourile), modelate și lipite la locul lor exact. De exemplu, pentru luminile de poziție montate pe aripi (verde pe dreapta, roșu pe stânga), se fac mici adâncituri în aripi cu ajutorul unei pile. Aceste locații sunt de obicei marcate în plastic, dar pot fi determinate și prin consultarea documentației tehnice. Piesele din plastic transparent sunt apoi modelate și fixate în locașurile lor, după ce suprafața din spate a fost vopsită în roșu sau verde, în funcție de aripă. După uscarea completă a adezivului, profilul acestor piese este finisat, iar strălucirea lor este redată prin șlefuire fină, folosind șmirghel de granulație foarte fină. Ultimul pas constă în aplicarea unui strat subțire de lac transparent lucios (clear gloss). Aceste operațiuni trebuie realizate înainte de vopsirea aripilor; în timpul vopsirii finale, luminile vor fi protejate cu Maskol.

Luminile de aterizare, cu care sunt echipate toate aeronavele moderne, dar care sunt adesea neglijate de producători, pot fi realizate destul de ușor. Se pot folosi „lentilele” mici de pe ramele transparente ale kiturilor de modelism. Acestea se vopsesc în argintiu și se lipesc la locul lor. De cele mai multe ori, aceste „lentile” există deja pe rame, așa că este o idee bună să le păstrezi chiar dacă nu ai nevoie de ele imediat, deoarece este mai practic să le folosești ulterior, decât să fabrici o astfel de piesă dintr-un bloc mic.

• Cabinele piloților: Au apus vremurile în care ne mulțumeam cu machete ce reproduceau grosier profilul fuselajului și cupola care acoperea bustul pilotului. Modelistul modern dorește o reproducere fidelă a cabinei de pilotaj, cel puțin în ceea ce privește componentele esențiale: panoul de bord, consolele, pereții laterali, scaunul și comenzile principale. Cu toate acestea, având în vedere dimensiunile reduse ale multor modele (în special la scara 1/72), aceste detalii lasă uneori de dorit și necesită atenție și o prelucrare minuțioasă. În cele din urmă, o machetă este evaluată în funcție de detaliile sale.

Mai mult ca sigur, nu vei avea pretenția să reproduci cu fidelitate întreaga cabină de pilotaj a unui avion, cu excepția cazului în care ești un adevărat miniaturist. O simplă privire aruncată peste fotografia unei carlingii de avion modern demonstrează clar inutilitatea unei astfel de sarcini. Adesea, este suficient să redai detalii care reconstituie aspectul general al cabinei. În consecință, putem împărți machetele în trei categorii, mai mult sau mai puțin arbitrare, în funcție de nivelul de detaliu necesar:

• Avioanele din anii ’30 (inclusiv cele mai recente biplane): Cabinele de pilotaj erau în general deschise, având scaune din lemn, un panou de bord foarte simplu, o manșă și câteva comenzi (flapsuri/voleți, trimmere etc.) pe părțile laterale ale scaunului. De asemenea, structura internă a fuselajului era vizibilă pe interiorul carlingii.
• Avioanele din timpul celui de-al Doilea Război Mondial până la primele avioane cu reacție. Panourile de bord sunt mai complexe, iar anumite comenzi (radio, motoare etc. ) sunt montate pe console laterale. Scaunul este mai robust și adesea blindat; părțile laterale ale cabinei sunt închise de panouri, la rândul lor blindate, iar carlinga este, în general, închisă sub o cupolă.
• Avioanele cu reacție moderne: pilotul este complet înconjurat de comenzi, instrumente, lumini, pârghii și butoane. Acesta stă pe un scaun ejectabil, foarte complex.

Din perspectiva machetelor, aceste trei categorii corespund unor grade diferite de detaliere. Pentru modelele din prima categorie, este suficient să schițezi scaunul și panoul de bord folosind bucăți mici de plastic foarte subțire sau carton. Structura poate fi reprodusă lipind bucăți de sârmă sau plastic trase la cald pe interiorul fuselajului. În mod similar, manșa poate fi realizată dintr-o bucată mică de plastic, prelucrată cu un ac încălzit.

Finisarea aeronavelor din a doua categorie nu este semnificativ mai dificilă, deoarece cupola, odată lipită, va masca majoritatea detaliilor carlingii. Totuși, în cazul avioanelor cu reacție moderne, cupola este de obicei mare și realizată dintr-o singură bucată, permițând o vedere clară asupra interiorului cabinei pilotului. În situația în care macheta nu include toate componentele necesare, ai opțiunea să construiești părțile lipsă: consolele laterale pot fi realizate din câteva benzi mici de plastic, iar acestea pot fi folosite și pentru lateralele carlingii, podeaua și panoul de bord. Scaunul catapultabil poate fi creat dintr-un mic bloc de lemn ușor sau cu ajutorul chitului; manșa poate fi reprezentată fie de un ac, fie, și mai bine, de o scobitoare sculptată cu grijă folosind un cuțit foarte ascuțit.

Desigur, aceste sfaturi nu se aplică machetelor de dimensiuni mari, care includ deja toate piesele necesare pentru o construcție detaliată; cu toate acestea, vom vedea mai târziu cum se poate îmbunătăți prezentarea acestora.